De ce spun tocmai eu asta, cel care e urat de oameni din pricina parerilor contradictorii si ironice pe care le am asupra activitatilor practicate de respectivi? Pentru ca m-am saturat sa mai fiu privit cu atata ura pe nedrept, stiind ca traiesc intr-o lume libera, unde am dreptul sa-mi spun parerile intr-un mod decent, fara a adresa injuraturi sau alte cuvinte jignitoare.
Nu stiu care e problema acestor oameni, ce ii impinge sa reactioneze atat de ferm cand intalnesc un comentariu ce nu coincide cu parerile lor. Setea de popularitate, de a fi cel mai bun, a inceput sa afecteze din ce in ce rasa umana, probabil asta e una din cauze, nu accepta ca un om sa fie impotriva sau sa nu-i placa ceea ce fac ei, iar aceste aspiratii ii transforma in niste monstri, care ajunsi intr-un final unde-si doresc, datorita parerilor false, bazate pe prietenie, vor avea o deceptie imensa cand prietenii se vor plictisii sa o ridice in slavi, iar atunci vor cadea brusc si vor realiza ca a si-au pierdut o buna bucata de viata traind in minciuna, ei nefiind cine credeau ca sunt de fapt.
Fiecare are dreptul sa fie suparat cand intalneste o persoana care nu e de acord cu ceea ce face el sau cu ceea ce spune, dar pe langa faptul ca trebuie sa aiba un minim de decenta in raspunsul pe care i-l va adresa celui ce il critica, va trebui sa analizeze putin ceea ce a spus respectivul. Daca cuiva, nu-i convine un lucru la tine, e clar ca ai un mic defect, adevarat ca nu poti multumi toti oamenii, asta ar insemna sa atingem perfectiunea, iar acest lucru e imposibil, dar n-ar strica sa ne gandim de ce am primit un astfel de sfat, daca-i pot spune asa, eu unul asa le primesc, ca pe niste sfaturi.
Dezbatand acest subiect, mi-am adus aminte de ce ne-a zis domnul diriginte in clasa a 9-a, o tehnica de ati stapani emotiile, reactiile si faptele, numita AUTOCONTROL. Sincer, am ras, au trecut anii si am realizat despre ce vorbea. Nu numai ca e utila aceasta tehnica, dar te va ajuta foarte mult in a arata celor din jur ca esti stapan pe tine, si iti cunosti limitele. Cum functioneaza aceasta tehnica si la ce ajuta? Eu am folosit-o foarte mult in a-mi stapani furia si a functionat de fiecare data, tot ce trebuie sa faceti e sa va concentrati intr-un punct fix, ganditi-va la altceva si incercati sa va calmati, evitand situatia neplacuta in care ati ajuns. E ceva interesant, chiar pot spune ca am invatat ceva din scoala, am avut multe de invatat de la domnul diriginte, chiar daca, RETINETI, de multe ori il luam in ras, exact cum am facut si cu aceasta tehnica, dar fata de altii, am avut si am rabdarea sa analizez sfaturile, parerile, ideile ce mi se adreseaza.
Numai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.