Inspirata de viata zilnica , m-am hotarat sa scriu despre invidie . Am hotarat ca trebuie sa incep cu mine. Sunt invidioasa? Probabil…Asta e certitudine sau indoiala? Pare sa fie indoiala. Si totusi, am fost invidioasa ,(acuma mi-a trecut), atunci cand in scoala ,eleva fiind, eram mereu pe locul doi. Eram invidioasa pe colega mea, care ma depasea intotdeauna la media finala! Dar era o invidie constructiva care ma motiva sa fiu mai buna, s-o depasesc… N-am urat-o pt. asta , pe coleguta mea dar simteam “o ciuda” ca nu eram ca ea…Si mi-am scotocit mintea sa gasesc pe cine am mai invidiat sau invidiez in aceasta viata…N-am mai gasit pe nimeni. Am inceput sa ma ingrijorez. Nu invidiez pe nimeni…asta inseamna ca nu mai am aspiratii, ca nu vreau sa ma autodepasesc, ca m-am blazat? Astept pareri…Am inceput sa ma evaluez altfel. Am o familie (sa zicem reusita), am un baiat la liceu, care invata bine nu e primul, nici al doilea ci al treilea si eu sunt foarte multumita . Ar trebui sa fiu invidioasa pe parintii care au copiii pe primele locuri ? Nicidecum…Mi-s dragi de nu mai pot toti colegii lui! Am o slujba decenta , zic eu , prost platita, ar spune multi dar care ma ajuta sa –mi intretin familia! Nu-mi pasa ca sefii mei au aceeasi facultate ca si mine, ca sunt mai bine platiti , nu-i invidiez pentru ca eu stiu ca ei platesc cu stresul, diferenta de bani ! Eu nu-mi doresc niciun stres , nu-mi doresc aceasta viata tumultuasa a lor, a sefilor mei. Vreau sa fiu mai linistita, nu-mi trebuie 10 perechi de pantofi, ma multumesc cu 3 perechi si mi se par chiar frumosi!...Viata mea este frumoasa pentru ca graviteaza in jurul feciorului meu , ma face sa traiesc din nou frumosii ani ai tineretii, incerc sa-l cresc bine (sa nu folosesc un termen pretentios, sa-l educ) , sa-l fac sa aprecieze viata asa cum este ea, cu bune si cu rele, sa nu-si doreasca ceva ce nu-si va putea permite sau ceva pentru care va face sacrificii imense in detrimentul lucrurilor marunte in care sa poata gasi , bucuria vietii…L-am invatat sa-si sporeasca talentul harazit de Dumnezeu prin munca, pentru a-i bucura pe altii pentru ca intotdeauna va fi rasplatit , oricat de tarziu…si sa nu sufere daca va fi invidiat…Sa sufere doar daca va fi urat de catre cei din jur…Asta-i partea urata a invidiei, ura!
Ce ziceti merit sa fiu invidiata sau sa invidiez pe cineva?...
