15 noiembrie 2010

Evenimente româneşti

Vezi ce s-a întâmplat pe data de 15 noiembrie în România.

Evenimente

    * 1813: Gheorghe Asachi a deschis la Academia Domnească din Iaşi un curs în limba română pentru a preda în limba naţională, un curs de inginerie şi hotărnicie. Cursul a funcţionat până în 1818
    * 1836: A fost înfiinţat la Iaşi Conservatorul Filarmonic şi Dramatic, sub direcţia lui Gheorghe Asachi, spătarului Vasile Alecsandri (tatăl) şi a vornicului Ştefan Catargiu; şi-a încheiat activitatea în 1840
    * 1924: Apare, la Bucureşti, revista săptămânală "Mişcarea literară" (până la 17 octombrie 1925), condusă de Liviu Rebreanu
    * 1987: La Braşov au avut loc manifestaţiile spontane ale muncitorilor de la uzinele "Roman" împotriva regimului ceauşist, manifestaţii la care s-a alăturat o mare parte din populaţia oraşului
    * 1990: A avut loc, la Braşov, o demonstraţie de mari proporţii cu prilejul aniversării a trei ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor şi locuitorilor din Braşov. În frunte cu membrii Asociaţiei "15 noiembrie", demonstranţii au parcurs vechiul traseu al manifestaţiei din 1987
    * 2008: România: Opt mineri şi patru membri ai echipelor de salvare au murit în urma a două explozii la mina Petrila.

 Naşteri

    * 1868: Emil Racoviţă, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarcticii (d. 1947)
    * 1876: Anne-Elisabeth de Noailles (născută Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, contesa De Mathieu, membru de onoare al Academiei Romane (d. 1933)
    * 1896: Horia Hulubei, academician român (d. 1972)
    * 1898: Barbu Fundoianu, poet român (d. 1944)
    * 1937: Leonard Cazan, politician român
    * 1939: Ştefan Sileanu, actor român de teatru şi film
    * 1941: Corneliu Ciontu, politician român
    * 1950: Principesa Elena a României, fiica regelui Mihai al României
    * 1956: Ioan Buda, politician român

 Decese

    * 1932 : Peneş Curcanul, erou al războiului de Independenţă din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanţi.
    * 1945: Ion Diaconescu, pictor român (n. 1915)

 Sărbători


    * Sf. Cuvios Paisie de la Neamt (Inceputul Postului Craciunului) (calendarul ortodox si greco-catolic)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.